Metoda futuristă prin care această țară luptă contra caniculei: cum dau drumul la ploaie

de: Ozana Mazilu
20 07. 2021

Nu doar la noi sunt alerte de precipitații. Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe. Doar că motivul e un pic diferit, față de țara noastră. Iată cum a “obținut” ploaie țara din Orientul Mijlociu.

Precipitațiile au început după ce ţara din Orientul Mijlociu a „comandat” ploi artificiale, pentru a opri un puternic val de căldură care a afectat ţara şi a ridicat temperaturile până la 50 de grade Celsius.

Cu ajutorul tehnologiei „însămânţării” norilor au fost provocate ploi abundente care au mai redus din temperatură. Tehnica ce permite să fie mărită cantitatea şi să existe control asupra tipului de precipitaţii prin utilizarea anumitor agenţi chimici care interacţionează cu norii se numeşte  „însămânţare a norilor  (“cloud seeding”), potrivit Digi24, citat de Adevărul.

Ploi abundente au căzut miercuri şi joi în mai multe regiuni din Emiratele Arabe Unite, inclusiv Abu Dhabi, Dubai şi Sharjah, care se aflau în mijlocul unui val de căldură cu temperaturi de până la 50 de grade Celsius timp de câteva zile, conform Mediafax. Ca referință, primăvara trecută, ţara arabă a testat utilizarea dronelor, pentru a induce ploaia prin aplicarea de şocuri electrice asupra norilor, fără utilizarea substanţelor chimice.

Emiratele Arabe controlează vremea cu drone: obțin ploaie, ca să reducă seceta

Emiratele Arabe Unite au testat un mod neobișnuit, de înaltă tehnologie, de a declanșa mai multe precipitații: pilotând drone în nori și controlându-le cu electricitate pentru a declanșa averse.

Oamenii de știință de la Universitatea Reading din Anglia au contribuit la dezvoltarea unei serii de drone care pot zbura în nori și pot modifica încărcătura electrică a picăturilor de apă, a declarat pentru BBC omul de știință de la Universitatea Reading. Dacă funcționează, ar putea contribui la reaprovizionarea cu apă din orașele mari precum Dubai și va introduce o nouă eră a controlului uman asupra vremii.

Deoarece Emiratele Arabe Unite folosesc deja tehnologia de însămânțare a norilor pentru a induce condensul și a crea ploi, aceste drone ar oferi țării un control și mai mare asupra ciclului apei și precipitațiilor.